Arta interpretativă a pianistului Constantin Sandu s-a cristalizat sub îndrumarea maeştrilor săi Sonia Rătescu, Constantin Niţu, Constantin Ionescu-Vovu şi a altor presonalităţi marcante – Sequeira Costa, Dimitri Başkirov, Helena Sá e Costa şi Tania Achot. Personalitatea sa artistică îmbină rigoarea şi respectul pentru textul muzical cu o sensibilitate poetică şi o imaginaţie sonoră fascinante.
De la debutul cu orchestra, la vîrsta de 14 ani, a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia, culegând aplauzele publicului şi elogiile criticii de specialitate: personalitatea sa sensibilă îi permite o interpretare foarte personală şi, în acelaşi timp, autentică (Piano Journal – Marea Britanie), muzician cu o personalitate indiscutabilă, (…) un magnific simţ al culorii şi al ritmului, care se alătură unei viruozităţi categorice (Diario de Sevilla – Spania), un pianist superb, (…) un colorit şi o delicateţe magistrale, (…) măiestrie ireproşabilă. Copleşitor. (ABC – Spania), un concert plin de expresivitate şi emoţie (Público – Portugalia), o demonstraţie artistică de înaltă ţinută (Muzica – România), un general în faţa trupelor sale, Orchestra Simfonică Bodensee (L’Est Republicain – Franţa), tuşeul delicat, profund şi sunetul aproape imaterial au transportat publicul la o dimensiune de reverie (Corriere valsesiano -Italia).
Este laureat al Concursurilor Internaţionale de la Senigallia, Viotti-Valsesia, Paloma O’Shea – Santander, Epinal, Maria Canals – Barcelona şi a cântat în prestigioase Festivaluri Internaţionale (George Enescu – Bucureşti, Chopin – Paris, Santander, Festival de primavera – Sevilla, Ayamonte, Internationale Trossinger Tastentage, Muziksev – Izmir, Aveiro, Figueira da Foz, Espinho, Guimarães, etc.).
Colaborează cu regularitate cu orchestrele din România şi Portugalia, a fost solistul unor importante orchestre europene, ca Arthur Rubinstein din Lodz, Filarmonica din Halle, Bodensee-Symphonie-Orchester din Konstanz, Orchestra Naţională a Bielorusiei, Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii din Kiev, Filarmonica Naţională a Moldovei, Orchestra Naţională din Porto şi a cântat sub bagheta unor remarcabili dirijori: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Emanuel Elenescu, Petre Sbârcea, Ludovic Bacs, Ilya Stupel, Thomas Koncz, Victor Dubrovski, Emil Haciaturian, Meir Minsky, Mark Stephenson, Heribert Beissel, Ivan Parik, Marc Tardue, Johen Wehner, Robert E. Luther, Didier Benetti, Piero Bellugi, Rinaldo Muratori, Daisuke Soga, etc.
A realizat numeroase înregistrări pentru radio şi televizune. De asemenea, a înregistrat diverse CD-uri ca solist (Beethoven, Albeniz şi Gershwin, Capodopere portugheze şi româneşti pentru pian), în grupuri de muzică de cameră şi cu orchestra (Mozart şi A. J. Fernandes).
A fost membru în numeroase jurii de Concursuri Internaţionale (Épinal, Vianna da Motta – Lisabona, Cidade do Porto, Ciudad de Toledo, Viotti-Valsesia, Pinerollo – Cittá della Cavalleria, Helena Sá e Costa – Aveiro, Propiano – Bucureşti, Yamaha Music Foundation of Europe – Porto) şi a predat cursuri de perfecţionare pianistică în diferite ţări. Concursul Internațional de la Epinal l-a invitat să fie președintele juriului ediției din 2021.
Prin programul ERASMUS, a predat în școli renumite pe plan mondial: Conservatóire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, Conservatoire Royal de Bruxelles, Hogeschool Zuyd Maastricht, Yasar University Izmir.
În 2006, a obţinut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu, cu teza Muzica portugheză pentru pian.
În prezent, locuieşte în Portugalia, unde este șef al catedrei de pian al Şcolii Superioare de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto.
Recent, a primit Premiul de Excelență și Medalia 100 pentru Centenar, din partea Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni, pentru contribuția la „păstrarea moștenirii culturale românești”.
CÂTEVA REFERINŢE DIN PRESĂ
Românul Constantin Sandu a fost protagonistul absolut al galei laureaţilor; cu tuşeul său vibrant, intim, pasional, el a făcut proba unui evident talent de concertist.
Corriere Valsesiano -Italia, sept 1981
Constantin Sandu s-a impus şi de data aceasta prin tehnica sa stapânita cu fermitate, la care se adaugă o pronunţată sensibilitate artistică, un apreciabil simţ al construcţiei sonore şi, nu în ultimul rând, o cuceritoare policromie de nuanţe, vecină cu o fina picturalitate şi poetică muzicală.
Informaţia – România, oct 1981
Constantin Sandu a revelat calităţi interpretative ieşite din comun pentru un tânar care nu a împlinit încă 18 ani: tehnică sigură şi incisivă, interpretare eficace şi riguroasă şi, fără îndoială, un gust de elită.
Il monte rosa – Italia, apr 1982
(…) impecabilă stăpânire a mijloacelor tehnice de exprimare, inteligenţă, forţă de convingere, discernământ al frazării ca şi o sensibilitate cu totul deosebită. Fără nici o îndoială că am asistat la o demonstraţie artistică de înaltă ţinută.
Muzica – România, feb 1985
Constantin Sandu a lăsat amintirea unui pianist deja confirmat, cu mijloace excepţional de puternice. În Concertul de Rahmaninov, el a condus Steinway-ul ca un 4×4 şi a lucrat pasta sonoră cu un poignet convingător.
L’Est Republicain – Franţa, mar 1985
Un general în faţa trupelor sale, Orchestra simfonică din Bodensee.
L’Est Republicain – Franţa, mar 1985
Constantin Sandu a extaziat publicul cu interpretarea sa la Teatrul Rojas (…). Pianistul român a demonstrat ca are mâini demne de a fi expuse.
Il dia de Toledo – Spania, noi 1990
Cu rigoarea celui care ştie, pasiunea celui care simte şi simplicitatea celor cu adevărat mari.
Toural – Portugalia, iul 1991
Remarcabilă maturitate artistică la toate nivelurile, provenind din faptul că se aşează la pian cu toate resursele, cu toată inteligenţa şi cu toată inima în serviciul Lucrării şi Autorului ce şi-l propune să-l redea, depăşindu-se pe sine şi împrejurările.
Notícias de Guimarães – Portugalia, iul 1991
Armonii fantastice, sinceritate, elan şi energie (…) dăruindu-se execuţiei lucrării, interpretare perfectă a partiturii.
Huelva informacion – Spania, aug 1995
Ni se părea că am fi invitaţii privilegiaţi ale renumitelor „Schubertiade”. Tuşeul delicat, profund şi sunetul aproape imaterial au transportat publicul la o dimensiune de reverie.
Corriere valsesiano -Italia, sept 1995
Pianistul a ştiut să dea pianului grandoarea simfonică ce o pretinde Concertul nº 1 de Ceaikovski, într-o demonstraţie de recursuri tehnice ce a corespuns virtuozităţii lucrării (…) Constantin Sandu a oferit şi aici un exemplu de ceea ce a reuşit să demonstreze într-o apreciabilă activitate de concertist: siguranţă, muzicalitate, lirism, experienţă. Maturitate.
Público – Portugalia, iul 1997
Constantin Sandu (…) , dezvoltând în timpul recitalului diversele variante supreme ale artei claviaturii, (…) cu un program accesibil doar marilor virtuozi.
Jornal de Notícias – Portugalia, oct 2000
La acest recital a fost posibil să trăim muzica prin mâinile unui maestru, (…) într-o atitudine decisă a celui care vrea să obţină însăşi esenţa muzicii.
Voz de Lamego – Portugalia, sept 2001
Evidenţiind siguranţa tehnică şi maturitatea unui pianist complet, Constantin Sandu ne-a revelat un concert (nr. 2 de Rahmaninov) plin de expresivitate şi emoţie. Interpretarea personală, de care nu este străină o neobişnuită inteligenţă în organizarea marilor linii expresive ale lucrării, a combinat în doze exacte temperamentul cu lirismul (…).
Publico – Portugalia, 04 nov 2001
Concepţia lui Constantin Sandu este serioasă, respectuoasă şi obiectivă, însă personalitatea sa sensibilă îi permite o interpretare foarte personală şi, în acelaşi timp, autentică a trei dintre cele mai cunoscute opusuri ale lui Beethoven: 53, 57 şi 129.
Piano Journal – Marea Britanie, primăvara 2002
«Romantism şi simţ al culorii». „(…) muzician cu o personalitate indiscutabilă, (…) un magnific simţ al culorii şi al ritmului, care se alătură unei viruozităţi categorice (…)”
Diario de Sevilla – Spania, iun 2002
„Un pianist superb, suveran al legato-ului, al pedalei, al echilibrului formal, (…) un colorit şi o delicateţe magistrale, (…) măiestrie ireproşabilă. Copleşitor.”
ABC – Spania, iun 2005
„(…) lucrări de admirabilă măreţie, interpretate cu o expresie cuceritoare (…).
Jornal de Notícias – Portugalia, 04 feb 2006
„În dipticul Mozart/Fernandes, Sandu are posibilitatea de a-şi etala competenţa interpretativă, aşa de diferite sunt lucrările: şi reuşeşte pe deplin.”
Notícias Sábado’ – Portugalia, 08 aug 2009
„Constantin Sandu este un rutinat pianist, cu o prodigioasă carieră internaţională. Capabil să stăpânească o mare diversitate stilistică, a conferit remarcabile interpretări unor lucrări de Mozart, Beethoven, Chopin, Rachmaninov, Enescu, Gershwin, Albeniz.”
Tribuna – România, 16 ian 2011
„(…) recitalul lui Constantin Sandu la Forumul Cultural din Seixal a fost o revelație și o desfătare muzicală. (…) Constantin Sandu parcurge drumurile incredibile din partiturile lui Liszt cu eleganța celor ce călătoresc pe un parcurs fără obstacole, distilând în același timp toată expresia poetică existentă.”
https://scopos.blogspot.pt/2011/09/liszt-por-constantin-sandu.html
„Constantin Sandu a impresionat publicul prin eleganța frazării și prin tușeul său de o mare catifelare. Artistul realiza legato-ul cu o mare finețe, în maniera corzilor. Sunetul său era poleit cu aur. (…) Acuratețea articulației – o perlatură minuțios dozată, neostentativă, cu o pulsație ritmică consecventă – cât și aplecarea asupra detaliului sonor au contibuit la impresia de frumos muzical.”
https://blog.enescu-philharmonic.ro/tag/constantin-sandu/
„Este considerat unul dintre cei mai valoroși pianiști din totdeauna în Portugalia.”
Vida Económica – Portugal, 24 Fevereiro 12
„Ascultând discul său (…), am fost sedusă de lucrările (…), cizelate cu artă poetică și delicatețe. (..)
Cine l-a observat pe Constantin Sandu cântând Debussy, a observat tușeul său mângâietor, degetele întinse pe claviatură, ca pentru a îndeplini dorința lui Claude de France, și anume să ne facă să uităm că pianul are ciocănele. (…)
Același discernământ, aceeași delicatețe în folosirea pedalelor la Constantin Sandu.
„(…) Porto (unde predă un extraordinar pianist român: Constantin Sandu, al cărui disc minunat – 2005 -, consacrat a cinci compozitori portughezi plus Enescu, a traversat prea puțin frontierele, ceea ce este un mare păcat).”
Torent de foc într-o albie de granit (…), astfel poate fi caracterizată prezența pianistului Constantin Sandu într-un minunat recital (…).
Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu, MAGAZIN CRITIC 16.10.2016
https://www.magazincritic.ro/2016/10/16/torent-de-foc-intr-o-albie-de-granit/
Viziune interpretativă şi cultură stilistică, personalitate în dramaturgia muzicală, iată ce a demonstrat pianistul Constantin Sandu în versiunile celor trei capodopere pianistice care au impresionat publicul, şi au fost marcate de un succes meritat.
Grigore Constantinescu, eAZI.RO 24.10.2016
https://www.eazi.ro/exclusiv/sonate-pianistice-beethoveniene-la-ateneul-roman