Prof. Met. Monica Timaru

Doina Saliu – Director Artistic al Festivalului

CUM TRAVERSAȚI ACEASTĂ PERIOADĂ? UNDE VĂ AFLAȚI ACUM?

Monica Timaru

În prezent, mă aflu alături de familia mea, la Viena(Austria). Suntem sănătoși și așteptăm cu nerăbdare ca restricțiile să fie ridicate pentru a ne putea continua viața normală.

Doina Saliu

CARE ESTE SITUAȚIA ÎN ȚARA ÎN CARE VĂ AFLAȚI?

Monica Timaru

Datorită măsurilor stricte adoptate de guvernul austriac, dar și disciplinei manifestate de cetățeni, mai sunt active 3000 de cazuri COVID-19, dar numărul acestora continuă să scadă de la o zi la alta, numărul celor care se infectează fiind și el în scădere. Se estimează că în circa 2 săptămâni nu va mai exista niciun caz de COVID-19 pe teritoriul Austriei.

Doina Saliu

CUM PUTEȚI DESCRIE ORAȘUL ÎN CARE VĂ AFLATI ÎN ACEST MOMENT?

Monica Timaru

Viena, supranumit și orașul muzicii, este în aceste momente un oraș care încearcă să îmbine restricțiile impuse de pandemie cu dreptul vienezilor de a se bucura de zilele însorite din această primăvară, parcurile uriașe ale orașului fiind, în aceste zile, la mare căutare. Altfel, pe străzi nu ai să vezi multă lume, doar cei care își fac cumpărăturile necesare sau își plimbă animalele de companie. În această perioadă nu mai sunt concerte sau spectacole de operă, acestea mutându-se în spațiul online, diverse înregistrări fiind puse la dispoziția publicului larg.

Doina Saliu

ÎN ACESTE MOMENTE CONSIDERAȚI CĂ MUZICA ȘI CREDINȚA AU UN IMPACT POZITIV ASUPRA DUMNEAVOASTRĂ?

Monica Timaru

Într-adevăr, au un impact pozitiv, mai ales că dintotdeauna muzica și credința au avut o sinergie aparte.

Doina Saliu

PUTEȚI CONSIDERA ACEASTĂ PERIOADA CA UN MOMENT DE MEDITAȚIE ASUPRA VIEȚII COTIDIENE DESFĂȘURATE?

Monica Timaru

Da, pot să spun că am avut timpul necesar pentru a rememora ce a fost bun și ce a fost greșit până acum, dar și pentru a gestiona mai bine de acum încolo viața personală și cea profesională.

Doina Saliu

CUM VĂ PETRECEȚI TIMPUL ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ?

Monica Timaru

Îmi petrec timpul cu copiii mei și cu soțul meu, jucând jocuri de societate, urmărind filme artistice sau gătind. De 2-3 ori pe săptămână facem plimbări în natură. Deși nu sunt în țară, am putut sa-mi desfășor în continuare activitatea cu elevii clasei mele pe Internet.

Doina Saliu

CE VĂ ATRAGE IN MOD DEOSEBIT SĂ PARTICIPAȚI ÎN CALITATE DE PROFESOR LA FESTIVALUL CULTURAL INTERNAȚIONAL „ARTA SONORĂ”?

Monica Timaru

Consider că este o onoare pentru mine să particip în calitate de profesor la acest festival, având în vedere anvergura sa, și îmi doresc ca elevii mei care vor participa să trăiască din plin atmosfera sa.

Doina Saliu

AVÂND ÎN VEDERE CĂ SUNTEȚI UNUL DINTRE PROFESORII INVITAȚI PENTRU A SUSȚINE CURSURILE DE MASTERCLASS DIN PERIOADA 22-29 IULIE 2020 DE LA PALATELE BRÂNCOVENEȘTI MOGOȘOAIA, ÎN SPERANȚA CĂ VOM TRAVERSA CU BINE ACEASTĂ PERIOADĂ, LE PUTEȚI TRANSMITE UN MESAJ CELOR CARE SUNT INTERESAȚI DE A PARTICIPA LA ACEST EVENIMENT?

Monica Timaru

Consider că este un excelent prilej pentru cei interesați să își ducă cunoștințele la un nivel superior și, nu în ultimul rând, să performeze în locuri încărcate de istorie.

Doina Saliu

Vă mulțumim pentru aceste momente pe care ni le-ați acordat, vă dorim să treceți cu bine peste aceasta perioada și să ne reîntâlnim la cursurile de masterclass din iulie sănătoși, unde, sperăm din tot sufletul să cântăm, să susținem cursuri și să ne bucurăm de momentele frumoase ale vieții