Horațiu Medveșan

Nak Music Studios aduce în România școala britanică de sunet, o amprentă unică ce ne-a încântat începând încă de pe vremea Beatles. Cu personal ce a trecut prin cursuri serioase dar mai ales prin ore multe de practică la Abbey Road Studios, în prezența unor maeștrii ce au dat lumii albume celebre, precum the Dark Side of the Moon (Pink FLoyd) da, chiar sub bagheta magică a lui Alan Parsons în persoană, inginerii de sunet de la Nak Music au adus în România știința de a crea „sunetul britanic”, dar și mare parte din aparatura atât de bine apreciată, ce formează deja un standard
în studiourile cele mai cunoscute din întreaga lume. Cofondator si CEO al Nak Music Studios, Horațiu Medveșan, are întregul bagaj menționat mai sus și a semnat deja un numar considerabil de producții, albume, orchestrații la Nak Music Studios, master și re-master pentru artiști consacrați din România sau din afara țării. Studiourile Nak Music Studios funcționează în cartierul Primăverii din București și au porțile deschise oricărui iubitor de muzică de calitate, tehnică de inregistrare sunet, masterizare.